Alcoolismul, o problemă de sănătate publică în România/ Ana Maria Fulea: Este nevoie să le explicăm familiilor că noi nu suntem un service, iar beneficiarele nu sunt mașini aflate în revizie

Psiholog
Ana Maria Fulea

Anual, peste 50 de femei dependente de alcool sunt ajutate la centrul „Insula Speranței” din Șelimbăr să își învingă problemele cu băutura. Venite din toată țara, ele sunt învățate timp de câteva luni să își recapete încrederea în sine, să își vindece suferințele și să își depășească propriile neputințe. Ce presupune renunțarea la dependența de alcool, care sunt cele mai eficiente metode de tratament și prin ce etape trec pacientele internate în centru ne spune Ana Maria Fulea, psihologul centrului „Insula Speranței”.

Cine poate beneficia de sprijinul oferit de Centrul Insula Speranței?

Orice persoană de sex feminin dependentă de jocuri de noroc, alcool, medicamente sau alte droguri, care nu suferă de nici o tulburare psihică severă și dorește voluntar să se interneze. Nu putem primi în programul nostru persoane împotriva voinței proprii, oricât de mult ar insista familia sau aparținătorii.

Ce fel de servicii primesc femeile dependente de alcool internate aici?

Pragul centrului nostru a fost trecut de femei din toate categoriile de vîrstă și mediile sociale. Unele sunt mame, alte sunt soții, fiice sau surori, toate cu o poveste în spate, care pornesc pe drumul anevois al renunțării la dependență. Speranța din privirea lor atunci cînd hotărăsc să pornească pe un drum nou, către o viață nouă este cea care a inspirat și numele centrului “Insula Speranței’’. Clientele beneficiază de un tratament psihologic complex, ce cuprinde evaluare, tratament, consiliere psihologică, consilierea familiei celor dependenți în legătură cu tratamentul alcoolismului, ergoterapie, consiliere și asistență spirituală. În timpul șederii în centru, doamnele descoperă modelul nostru de tratament, centrat pe terapia de grup și terapia individuală. Plecînd de la premisa că dependența este un efect, nu o cauză, în cadrul ședințelor de grup se discută probleme generale despre dependență iar în cadrul ședințelor individuale ne aplecăm asupra problemelor personale.
Prin programul zilnic și prin ergoterapie( terapie ocupațională), îi oferim fiecărei beneficiare un loc și un rol bine stabilit în centru, cu responsabilități mai mici pentru început, astfel ca la finalul perioadei de tratament să își recîștige încrederea în capacitățile proprii.

Cum reacționează pacientele internate, care sunt reacțiile și stările cu care se confruntă?

De cele mai multe ori prima reacție este de frustrare, rușine și revoltă, dar după o anumită perioadă de acomodare cele mai multe ajung să conștientizeze gradul de severitate al situației în care se află. Cele mai importante probleme de sănătate pe care le întâlnim în tratarea dependențelor sunt tulburările de anxietate și depresie.

Ce etape presupune renunțarea la dependența de alcool?

Dacă ar fi să fac o ierarhizare sumară, primul, și cel mai important pas, este recunoașterea faptului că există o problemă, fără acest element aproape orice încercare de a oferi ajutor este sortită eșecului. Imediat după aceasta urmează identificarea și rezolvarea problemelor care au determinat, facilitat sau întreținut consumul de substanță. Urmează apoi etapa de consolidare a deprinderilor sau a noilor abilități dobândite, iar în ultimă instanță se află reinserția socială. Evident că mai sus am prezentat doar o succesiune de etape ce prezintă o imagine globală a procesului de recuperare care, în fapt, este mult mai complex și anevoios.

Cum le motivați pe femei pentru a se menține abstinente pe termen lung?

Motivația este o caracteristică peronală a fiecărui beneficiar, de aceea depinde de fiecare persoană în parte. Este adevărat că există o serie de caracteristici generale care sunt întâlnite la persoanele dependente, dar este la fel de adevărat că fiecare intervenție psihologică este croită individual, în funcție de caracteristicile și nevoile personale ale fiecărui beneficiar. Așadar, nu există un răspuns simplu, general valabil. O parte dintre cliente își găsesc motivația în cei din jur, în familie, în copii, altele își direcționează efortul spre sine, își descoperă valori personale suficient de puternice care să le motiveze și să le susțină în lupta cu dependența. Paleta de surse de motivație este foarte variată.

Care ați constatat că sunt cele mai eficiente metode pentru a-i ajuta pe cei cu depență de alcool, ce funcționează cel mai bine?

Nu există o rețetă, universală, valabilă pentru toți, astfel încît încercăm să ne adaptăm nevoilor persoanelor cu care lucrăm. În fapt, luăm o persoană aflată într-un moment dificil, o consiliem și o ajutăm, o însoțim o perioadă, după care se reîntoarce în familie. Este foarte important ca și familia să fie pregătită pentru această întoarcere. Să știe ce așteptări poate avea de la persoana ieșită din program, să știe cum să o sprijine și să o încurajeze în continuare. De foarte multe ori este nevoie să explicăm familiilor că noi nu suntem un service, iar beneficiarele nu sunt mașini aflate în revizie. Nu se poate pune problema așa. Dependența nu a apărut de pe o zi pe alta. A fost nevoie de timp. Tot așa, și recuperarea presupune timp și mai ales multă îngăduință din partea tuturor celor implicați în proces.
Este deja demonstrat științific faptul că terapia de grup și terapiile cognitiv-comprtamentale sunt cele mai eficiente forme de terapie în tratarea dependențelor. Însă tehnica nu este totul, atributele terapeutului și relația terapeutică pe care acesta reușește să o lege cu pacientul sunt elemente mult mai importante, astfel încât cred că ține mai degrabă de capacitatea terapeutului de a alege și de a integra, din multitudinea de metode disponibile, tehnicile cele mai potrivite pentru clientul din fața sa.

Care este capacitatea centrului și ce liste de așteptare aveți? Cine are prioritate?

Capacitatea maximă este de 12 persoane, iar numărul de persoane de pe lista de așteptare este variabil. Pentru fiecare persoană, problema pe care o are îi provoacă o suferință semnificativă astfel încât este dificil de stabilit cine are nevoie, multă sau mai puțină, de ajutorul nostru și din acest motiv prioritate are prima persoană care ne-a solicitat ajutorul.

Cât durează tratamentul, practic despre ce perioadă de recuperare discutăm?

Din experiența clinică și din studiile realizate în acest domeniu s-a identificat o perioadă optimă de 3 până la 6 luni de tratament, dar care, bineînțeles, variază de la o persoană la alta, în funcție de paticularitățile cazului. Motivația este elementul principal care determină durata tratamentului. Mamele care au acasă un copil sau un soț sunt de obicei mai perseverente, mai mobilizate și mai implicate în program. Beneficiarele mai tinere sunt motivate de dorința de a-și clădi un viitor mai frumos, mai curat în care să poată să își creeze o familie departe de problemele alcoolului. Există și persoane care nu își găsesc motivațiile și au nevoie de ajutor pentru identificarea acestora. Aici este nevoie „de arta terapeutului” pentru a descoperi împreună resursele, uneori nebănuite, ale acestor femei.

Câte dintre persoanele tratate aici recad în patima alcoolului?

Din păcate este destul de dificil să ținem o evidență a procentului de reușită întrucât nu dispunem de resursele și metodele de evaluarea periodică a evoluției, necesare în acest sens. Ne este mai ușor să ținem evidența celor care reușesc să se mențină abstinente întrucât majoritatea dintre ele păstrează legătura cu centrul, sunând periodic sau participând la serbarea anuală pe care o organizăm. Totuși, am încercat să efectuăm un follow-up aproximativ, iar rezultatele pe care le-am obținut în urma acestei evaluări ne arată că aproximativ 40% din numărul de beneficiare reușesc să rămână abstinente după ce parcurg în întregime programul nostru, aproximativ 30% mai au recăderi, dar revin și urmează din nou programul de tratament, iar aproximativ 30% reușesc sa întrerupă consumul pe perioade scurte de timp, dar nu devin abstinente.
Recidiva este influențată de mai mulți factori, cum ar fi lipsa susținerii și înțelegerii din partea familiei, lipsa înțelegerii și acceptării socio-profesionale. Pentru prevenirea recidivei, la plecarea din centru, beneficiarele primesc un ghid care să le ajute să își monitorizeze individual evoluția și cu ajutorul acestuia pot detecta la timp riscurile apariției situațiilor de criză.

Ce recomandări aveți pentru aceste persoane după ce pleacă de la Centrul Insula Speranței?

Poate că cel mai important este să nu uite și să urmeze recomandările pe care le primesc când ies din program, să mențină și să continue schimbarile care au fost inițiate în cadrul programului de recuperare, să păstreze legătura cu centrul și în cazul în care întâmpină dificultăți care le depășesc capacitatea de rezolvare sa nu le fie jenă să ceara ajutor.

Dar pentru familiile lor?

Întelegere și susținere.

Ce statut are Centrul Insula Speranței, cine îl finanțează și ce costuri presupune pentru pacienți internarea aici?

Centrul Insula Speranței este un centru de reabilitare pentru persoane dependente, care este patronat de Asociația Crucea Albastră din România, asociație acreditată ca și furnizor de servicii sociale de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și care îl are președinte pe pr. conf. univ. dr. Constantin Necula și vicepreședinte pe pr. protopop al Bisericii Evanghelice C.A. Dietrich Galter. Tot sub patronajul asociației avem și centru Nazaret de la Șura Mică, pentru bărbați.
Costurile suportate de către beneficari sunt de 2100 de lei pentru o lună de tratament care includ găzduire temporară, servirea mesei și terapie. Costurile reale sunt mai mari dar asocația din sponsorizări și alte venituri acoperă diferența de cheltuieli. Pentru informații puteți accesa și site-urile www.dependența.org și www.dependența.ro

Din cine este formată echipa de terapeuți?

Fulea Ana Maria – psiholog, Eva Mosoiu – ergoterapeut, Minola Vasiliade – voluntar, dependentă de alcool abstinentă de 11 ani, Marius Oltean – director executiv, Holger Lux – medic și psihoterapeut, pr. Valentin Delcă – consilier spiritual

Ce soluții vedeți pe termen mediu și lung pentru reducerea fenomenului alcoolismului în România?

Din păcate acest domeniu nu este suficient de dezvoltat în România iar faptul că asigurările sociale de sănătate nu decontează tratamentul în acest tip de centre, face tratamentul dificil din cauza costurilor pentru multe persoane care sunt în nevoie. Strategiile de prevenție și recuperare, la nivel național, a persoanelor care sunt afectate de această problemă sunt insuficiente. Dat fiind acest fapt soluțiile concrete în acest sens sunt încă puține, însă noi ne dorim să se dezvolte mai multe campanii de conștientizare și educare în ceea ce înseamnă dependența de alcool.

Povești din Insula Speranței

Am învățat să prețuiesc și o muscă. Trecutul nu-mi aparține, viitorul îl visez, trăiesc prezentul

Maria Magdalena Szekely este una dintre femeile care au venit la Centrul Insula Speranței pentru a depăși dependența de alcool. Deși are numai 34 de ani, în ultimii doi ani s-a simțit copleșită de probleme. Moartea fetiței sale la numai două zile după naștere, divorțul de soț, după o căsnicie de 7 ani, moartea prematură a tatălui și munca obositoare din Occident au împins-o într-o depresie adâncă, soldată chiar cu o tentativă de sinucidere în 2013. După un tratament cu medicamente antidepresive și un concediu medical de scurtă durată, în timp ce era lucra în Spania, depresia Magdei începe să ia amploare, astfel încât renunță la muncă, iar în august 2014 se întoarce în România.
Astfel, din singurătate, lipsă de ocupație și un cerc de cunoștințe prietene cu alcoolul, începe să își înece amarul în băutură. Bea în fiecare zi, amestecând alcoolul cu medicamentele antidepresive, astfel încât ajungă să delireze și să nu mai aibă control asupra vieții sale.

Neacordând timp celor întâmplate, necazurilor, acestea s-au acumulat și am intrat într-o depresie. Am luat un concediu medical și am tratat-o pe moment, dar problemele rămăseseră undeva acolo, se tot adunau. M-am întors în România, eram singură, beam în fiecare zi, le amestecam cu medicamentele de depresie, nu mai știam de mine, deliram”, spune Magda.

Mama sa o convinge să apeleze la ajutor medical și astfel, după 7 luni de dependență de alcool, Magda ajunge la Spitalul de Psihiatrie din Sibiu.

Familia mea și-a dat seama că am o problemă, dar eu nu voiam să recunosc. Nu am vrut să accept, mi se părea în regulă să consum, până într-o zi, când am cerut ajutorul și am venit la Spitalul de Psihiatrie de la Sibiu, la doamna doctor Kober, care m-a vindecat numai din voce. Cu ajutorul dânsei și al mamei mele, mi-au spus că Insula Speranței ar fi un loc potrivit pentru mine și am venit de gura lor inițial.
În prima lună am venit pentru mama, care mi-a spus că mai are puțin și o bag în coșciug și mi-am dat seama că nu mai putea să ducă crucea asta. Practic, am făcut-o forțată prima lună și pot să spun că aproape și pe a doua la fel. Apoi, am început să conștientizez că într-adevăr cei de aici vor să mă ajute, dar trebuie să depun și eu un pic de efort, un pic mai mult.


Pentru Magda, cel mai bine a funcționat terapia individuală de la centru.

Scoțând afară din mine tot și repetând în fiecare zi ceea ce am făcut, cu părerile de rău, am început într-adevăr să mă accept așa cum sunt și să înțeleg că e omenesc să greșesc. Mi-am dat seama că eu am recurs la alcool pentru că nu eram împăcată cu mine însămi. Aici am învățat să mă iert și să cred mai mult în Dumnezeu. Credeam înainte, dar nu înțelegeam de ce mi se întâmplă tocmai mie toate astea. Eliminând însă din mine toate gândurile negative îmi dau seama că sunt pe calea cea bună, acum încep să mă bucur și de lumina zilei. (…)Am învățat să prețuiesc și o muscă. Trecutul nu-mi aparține, viitorul îl visez, trăiesc prezentul.”

Magda spune că acum îndrăznește să se uite cu speranță spre viitor, dar tot ce își dorește este să fie sănătoasă. E decisă să nu mai recurgă la alcool, deoarece spune că a învățat să prețuiască ceea ce are, să fie recunoscătoare și să își acorde timp pentru propria persoană. Lucru pe care îl recomandă tuturor femeilor care se confruntă cu problema alcoolismului.

Tuturor femeilor le dau un sfat din tot sufletul: să fie un pic egoiste și să se gândească și la ele, măcar 5 minute pe zi, și atunci nu mai ajungem să cădem în boala secolului. Problema este că suntem femei și acordăm atenție tot timpul copiilor, bărbaților, lucrurilor din casă și uităm de noi. Și depresia și dependența de alcool înseamnă boală. Le îndemn pe toate femeile să recunoască faptul că au o problemă cu băutura și să se pună pe treabă cu ele însele – bem, asta e, dar să ne ridicăm și să mergem înainte, pentru că putem”.

Sursa: Sibiu100.ro