Au scăpat din iadul dependenţei de alcool

La „Insula Speranţei” de la Şelimbăr, un centru unic în ţară, sunt tratate femei dependente de alcool. Efortul personalului de specialitate este susţinut şi de preotul bisericii din localitate. Centrul s-a înfiinţat în 1997, cu ajutorul unui proiect Pfare-lien şi a funcţionat timp de 10 ani într-o casă parohială evanghelică din Vurpar, în condiţii deosebit de grele. Cu mari eforturi, „Insula” s-a mutat la Şelimbăr, într-o casă primitoare, din care nu lipseşte o capelă pentru rugăciune.

De la înfiinţare până în prezent, timp de 15 ani, aşezământul a acordat ajutor pentru sute defemei din toate zonele ţării. Tratamentul, început cu dezintoxicarea în cadrul spitalelor de psihiatrie, continuă aici cu psihoterapia. Pacientele au sprijinul specializat al personalului format din psihoterapeut, ergoterapeuţi, voluntari, dar şi al lui Dumnezeu, aşa cum susţin fostele paciente care s-au vindecat.În fiecare an, la „serbarea” centrului se întâlnesc zeci de femei care au scăpat din iadul dependenţei de alcool, prilej de a se bucura împreună şi de a-şi împărtăşi fericirea renaşterii, aşa cum îşi descriu chiar ele experienţa.”Aici L-am cunoscut pe Dumnezeu, am cunoscut oameni minunaţi, colectivul. Am cinci ani de când am terminat „şcoala””, spune o doamnă medic, care după ce s-a însănătoşit şi-a dedicat viaţa ajutorării persoanelor care suferă de dependenţa de alcool.”M-am născut a doua oară aici. Nu reuşesc să îi mulţumesc lui Dumnezeu în fiecare zi, pentru că am început o viaţă nouă, că mă pot bucura de fiecare moment din viaţa mea. Mi-am dat seama cât de multe am pierdut, cum mi-am bătut joc de mine, cât de mult am pierdut din viaţa copiilor mei, fără să mă oblige nimeni. Au fost aici oameni care mi-au deschis ochii, cu ajutorul lui Dumnezeu. Aş vrea ca toată lumea să fie fericită ca mine!”, spune o doamnă care sărbătoreşte zece ani de abstinenţă.”Am înţeles aici că valoarea mea şi existenţa mea sunt date de Dumnezeu. Înainte nu aveam puterea să recunosc asta, dar acum mă vindec în fiecare zi, şi în fiecare zi îi mulţumesc lui Dumnezeu. Sufletul meu era mort când am venit aici, dar a înviat şi dau slavă lui Dumnezeu. Nu aş fi atât de fericită acum dacă nu aş fi trecut prin ceea ce am trecut”, a mai remarcat o doamnă.”Când am venit aici credeam că le ştiam pe toate, dar nici pe mine nu mă cunoşteam deloc. Aici m-am descoperit, m-am acceptat şi am început să mă iubesc. Am fost încăpăţânată, orgolioasă, dar cei de aici au avut foarte multă răbdare cu mine. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a iubit şi mi-a dat sănătate! El este Doctorului cel mare, Dumnezeu”.Isabela Bălţatu, ergoterapeut în cadrul centrului, a cunoscut „Insula Speranţei” iniţial ca pacientă.
După vindecare a rămas să lucreze ca voluntar şi acum urmează studii de specialitate. Ea a povestit cât de dificilă este recuperarea, cum la început pacientele nu îşi conştientizează starea şi au foarte multe rezistenţe.”Sunt foarte închise, nu pot vorbi despre ele însele, nu au făcut lucrul acesta nici în familie, nu şi-au expus niciodată trăirile, emoţiile, sentimentele.” Isabela Bălţatu susţine că un sprijin în vindecare este oferit de credinţă, iar multe paciente îl regăsesc pe Dumnezeu în procesul recuperării. „Foarte multe au început să meargă din nou la biserică, să se roage, să vorbească cu preotul, multe s-au îndreptat spre biserică, primind acea pace şi linişte sufletească.” De asemenea, multe paciente care erau atee l-au descoperit pe Dumnezeu pe drumul recuperării.„Dumnezeu, un sprijin pe care Îl ignoram”Directoarea Centrului „Insula Speranţei”, psihoterapeut Crina Lupea, susţine că majoritatea pacientelor ajung să abuzeze de alcool pe fondul unor suferinţe sufleteşti. „Fie îşi pierd familiile, soţii, părinţii, sau care se îndepărtează, fie îşi pierd locuinţele, locul de muncă sau toate acestea.” De cele mai multe ori pacientele nu îşi recunosc dependenţa. „Din păcate, se face aceasta când este o catastrofă în jurul lor, şi de cele mai multe ori familiile sunt cele care reacţionează, sunt îngrijorate pentru viaţa şi sănătatea persoanelor pe care le aduc aici.” Pacientele ajung în centru mai mult sau mai puţin constrânse, iar munca dificilă a personalului este de a transforma motivaţia externă într-una internă. Primul pas al terapiei este să „le îndrept atenţia spre modul în care trăiesc în prezent viaţa, cât de nemulţumite sunt, de nefericite, neîmplinite, către lucrurile la care au renunţat în favoarea alcoolului”, a spus Crina Lupea.Psihoterapeutul afirmă ajutorul credinţei în procesul recuperării. „Lucrând aici am început să mă cunosc pe mine, pe Dumnezeu, să descopăr că este un sprijin pe care Îl ignoram. L-am ignorat foarte mult timp, dar simt acum acest sprijin în fiecare moment. Femeile care vin aici sunt cu alcoolism cronic, de 10, 20, 30 de ani, timp în care relaţia cu Dumnezeu e întreruptă. Încercăm, cu preotul din Şelimbăr, care duce o muncă misionară să le înlesnească această legătură pe care au pierdut-o, dar de care au nevoie. Fiecare simte această nevoie spirituală.”Crina Lupea povesteşte că multe dintre femeile care suferă de alcoolism se simt păcătoase şi nu au curajul să se ierte, deşi resimt vinovăţie şi ruşine. Însă, prin credinţă, ele încep să vadă cât sunt de iubite şi se iartă şi se acceptă pe ele însele. „Lipsa iubirii ne aduce în situaţia asta, şi nu atât lipsa interioară, cât neaccesarea ei. Ca să devii alcoolic înseamnă să nu te iubeşti deloc şi să te agresezi permanent, pentru că alcoolismul este o agresiune”, a spus Crina Lupea.„Aceste vieţi care renasc sunt nişte minuni”Între „Insula Speranţei” şi biserica din Şelimbăr este o strânsă colaborare, preotul din sat vine regulat şi face rugăciuni, slujba Sfântului Maslu, acatiste, rugăciuni de dezlegare, spovedeşte când este solicitat. „Are o misiune foarte grea, dar efectul acestor rugăciuni este vizibil”, a spus directoarea aşezământului, Crina Lupea.Preotul Emil Mocioiu, care colaborează de trei ani cu centrul, a spus că o parte din paciente vin şi la biserică şi participă la Sfânta Liturghie, se spovedesc şi chiar se împărtăşesc. „Am observat la aceste femei o credinţă chiar mai mare decât la ceilalţi. Credinţa lor puternică le motivează să lupte mai mult cu boala. Atunci când ele vorbesc, observi că Dumnezeu este pe buzele tuturor. Le ajută foarte mult programul din centru, dar şi credinţa.” Preotul a observat că fiecare dintre aceste femei are un substrat puternic de suferinţă, care le-a făcut să îşi caute alinarea în alcool. „Este o patimă în care au căzut şi din care ies destul de greu, dar sunt de apreciat pentru că luptă şi multe reuşesc să se lase.” Preotul a mai remarcat pregătirea intelectuală deosebită a unora dintre aceste femei, ceea ce nu diminuează dramele sufleteşti cu care se confruntă.Periodic, la centru, Sfântul Maslu este oficiat şi de preoţi călugări. „O doamnă care avea o durere de cap de câteva săptămâni s-a vindecat în timpul Maslului. Se simte puterea lui Dumnezeu, este principalul terapeut, principalul vindecător”, a observat Crina Lupea, care se consideră privilegiată pentru că „aceste vieţi care renasc sunt nişte minuni pe care eu le văd şi la care asist. Nu eu le fac, ci Dumnezeu le face, dar am şansa să fiu un martor. Persoane care nu ştiau cum le cheamă, erau în cea mai joasă degradare personală, familială, profesională şi socială au redevenit nişte fiinţe miraculoase care s-au reconstruit, care şi-au refăcut familiile, s-au recăsătorit cu acelaşi soţ de care au divorţat, s-au reconstruit profesional”, a mai spus Crina Lupea.

Sursa: ZiarulLumina

Lasă un răspuns

Captcha *