Dependența sau adicția

Ce este dependența? Ce este adicția? De ce nu pot oamenii să se oprească singuri din consumul de alcool sau de droguri? Femeile pot fi dependente? …

Acestea și multe alte întrebări apar în mintea oricărei persoane care a întâlnit, cel puțin o dată, o persoană dependentă de alcool sau de droguri. Din păcate multe din aceste întrebări rămân fără răspuns sau, mai rău, își găsesc răspunsuri greșite. Dorința noastră este de a face puțină ordine în ceea ce înseamnă dependența sau adicția, ce este și ce nu este această problemă, iar dacă te confrunți cu ea, cu siguranță acest material te va ajuta să înțelegi mai bine ce se întâmplă cu tine.

Dependența poate fi înțelesă în mai multe feluri și poate fi interpretată din mai multe perspective. Pentru a putea cuprinde acest fenomen, în complexitatea lui, și pentru a avea o înțelegere universală, este bine să avem în vedere atât sensul comun, general înțeles de majoritatea oamenilor, dar în egală măsură este utilă și o abordare științifică, clinică, pentru a afla și dedesupturile bio-psiho-sociale complexe care se subscriu acestei probleme.

DEX-ul definește termenul ”adicție” în felul următor: “dependență față de un drog, cu tendința creșterii progresive a dozelor”, iar pentru termenul “dependență” aceași sursă oferă următoarea definiție: “situația de a fi dependent; stare, raport de subordonare”. Medicina înțelege dependența sau adicția ca fiind “stare de intoxicație cronică rezultând din absorția repetată a unui drog sau medicament și care se manifestă prin nevoia de a continua această absorție”.

În concluzie dependența este o strare de intoxicare, în care tendința este de a crește doza substanței consumate, în mod repetat, până în punctul în care persoana pierde controlul, iar vocea conștiinței nu mai are glas.

În ceea ce privește dependența la femei, lucrurile nu sunt cu mult diferite față de cea a bărbaților. Totuși există o serie de caracteristici de gen care descriu și conturează dependența în cazul persoanelor de sex feminin. Așadar, pentru a înțelege corect care sunt manifestări tipice dependenței și pentru a nu atibui cauze greșite comportamentului persoanei dependente, este important să vedem care sunt aceste caracteristici și manifestări tipice femeilor dependente.

Consumul tăinuit

Prima și cea mai importantă caracteristică este consumul tăinuit. Acest lucru face foarte greu de recunoscut o persoana de sex feminin care în mod repetat întrece măsura și se află în faza de abuz de alcool. Consumul pe ascuns, acasa, când nu e nimeni în jur este o caracteristică pe care o întâlnim la toate femeile dependente.

Absența sau consunul controlat în situații sociale

Strâns legată de prima caracteristică se află capacitatea femeilor de a-și controla consumul în diferite contexte sociale. Chiar dacă vorbim de o persoană dependentă, dacă este femeie, aceasta reușește să se abțină de la a consuma alcool la diferitele petreceri la care participă, ba chiar și acasa, în prezența membrilor familiei sau a prietenilor, reușește să nu consume de față cu aceștia.

Rușinea și vinovăția

Aceste sentimente sunt prezente la orice persoană dependentă de alcool indiferent de vârstă sau sex. Totuși atunci când vorbin de femei lucrurile stau puțin diferit. În cazul acestora nivelul și intensitatea acestor sentimente este mult mai mare și mai puternică, lucru care îngreunează foarte mult procesul de conștientizare a problemei și mai ales acceptarea ajutorului.

Media de vârstă mai mare

Dat fiind faptul că dependența de alcool se instaleaza mai greu decât în cazul celorlalte dependențe (de droguri, medicamente, jocuri de noroc etc…), coroborat cu faptul că femeile tind să consume singure, pe ascuns, duc la o întârziere în indentificarea de către familie sau prieteni a problemei, și deci vorbim de o perioada de câțiva ani de consum abuziv și dependentă ascunsă.

Suportul si înțelegerea

În cazul femeilor atât suportul cât și înțelegerea este deficitară. Motivele sunt multiple și foarte diferite, dar este foarte clar că înțelegerea acestui fenomen de către membrii familiei este mult mai grea decât în cazul bărbaților. Sprijinul și suportul partenerului de viață este mult mai scăzut decât în caz reciproc.

Aceste caracteristici particulare ale consumului de alcool la femei nu s-au dezvoltat întâmplător. Ele au apărut ca reacție a acestora la atitudinile societății și a culturii civice în ceea ce privește dependența în general și cu precădere a imaginii depre ”femeia dependentă”. Comunitatea și societatea în general, indiferent de nivelul de analiză (de la micro -soț, copii – la macro – angajator, comunitate în care trăiești) blamează mult mai mult consumul femeilor decât cel al bărbațiilor. Cultura și educația în ceea ce privește consumul de alcool este mult mai permisivă în cazul bărbațiilor decât în cazul femeilor. Dacă întrebi un copil ” Ce este mai grav, să bea mama sau tata?” răspunsul cel mai des întâlnit va fi ”Să bea mama.” asta chiar dacă, așa cum pot  confirma copiii care au în familie un părinte dependent de alcool, consecințele sunt aceleași, fie că părintele dependent este tatăl sau mama.

Problema dependenței de alcool este complexă și complicată. Blamarea și judecarea persoanelor aflate în această situație nu ajută, ba chiar duce la intensificarea acesteia.

Având în vedere complexitatea și intensitatea emoțiilor implicate în această situație, pentru a putea rezolva această problemă este absolut necesar ajutorul unui specialist. Fie că vorbim de o persoană familiarizată cu ce înseamnă dependența de substanță și tratamentul acesteia, fie că vorbim de unități specializate în tratamentul dependențelor, este necesar ca atât persoanele dependente cât și aparținătorii acestora să caute și să solicite ajutorul lor.

Acum că știi ce este dependența și cu ce se confruntă femeile dependente poate că o să ai o atitudine mai tolerantă față de ele (sau de tine), poate că o să faci ceva pentru a întinde (sau a-ți întinde) o mână de ajutor. Dar cel mai important este să știi că nu trebuie să te lupți sau să pretinzi altora să se lupte singure cu această problemă. Există o solușie, există o ieșie din acest calvar, iar noi împreună cu tine, o putem găsi și o putem implementa.